Anunţ privind organizarea şi desfăşurarea examenului de grad principal
1.Ministerul Sănătăţii organizează, prin Direcţiile de Sănătate Publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti, în colaborare cu Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR), în perioada 18.11 - 13.12.2013, examenul de grad principal, sesiunea 2013.
2.Examenul de grad principal se organizează pentru asistenţi medicali generalişti, moaşe, asistenţi medicali, surori medicale/oficianţi medicali, laboranţi, laboranţi farmacie şi maseuri absolvenţi de liceu sanitar.
3.Pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de grad principal se constituie o comisie centrală de examen şi 42 de comisii de examen judeţene şi a municipiului Bucureşti (comisii locale de examen), precum şi o comisie de elaborare a subiectelor.
4.Examenul de grad principal se desfăşoară în două etape:
a) verificarea dosarelor de înscriere în vederea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art.13 şi art.14 – etapă eliminatorie;
b) test grilă de verificare a cunoştinţelor.
5.Pentru a fi declaraţi „Promovat", candidaţii trebuie să obţină la testul-grilă minimum 70 de puncte, corespunzător notei 7,00.
6.Tematica şi bibliografia pentru examen sunt elaborate, pe specialităţi, de către reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi ai Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, se aprobă de către conducerea Ministerului Sănătăţii şi se publică cu cel puţin 60 de zile înainte de data începerii examenului pe site-urile www.ms.ro şi www.oamr.ro.
7.La examenul de grad principal se pot înscrie candidaţii care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:
a) sunt absolvenţi cu diplomă de absolvire/licenţă sau echivalentă, a uneia din următoarele categorii de instituţii de învăţământ:
- şcoală postliceală sanitară;
- liceu sanitar;
- colegiu medical universitar;
- facultate de asistenţă medicală/moaşe;
b) îndeplinesc, până la data înscrierii la examen, cel puţin 5 ani vechime în specialitatea înscrisă pe diplomă.
c) au dreptul să se înscrie la examenul de grad principal 2013 şi să susţină examenul într-o altă specialitate în care au obţinut un titlu de calificare prin absolvirea cursurilor unor unităţi de învăţământ sau a cursurilor de specializare finalizate în baza Ordinului MS 613/2013, asistenţii medicali generalişti şi asistenţii medicali de pediatrie care îndeplinesc, până la data înscrierii la examen, cel puţin 5 ani vechime în specialitatea în care au absolvit aceste cursuri.
d) au achitat suma de participare la examen.
8.Înscrierile la examen se fac în perioada 18-29 noiembrie 2013, în zilele lucrătoare, între orele 10.00 şi 14.00, la sediile filialelor judeţene/municipiul Bucureşti ale OAMGMAMR.
9.La înscriere, candidatul va depune un dosar cu şină, care va conţine următoarele documente:
a) cerere de înscriere cu datele de contact;
b) copia actului de identitate;
c) copia diplomei de absolvire/licenţă sau echivalente a uneia din instituţiile prevăzute la pct.7 lit. a); la înscriere candidatul prezintă actele de studii în original, urmând ca persoana care primeşte documentele să certifice „în conformitate cu originalul" pe copiile de pe actele de studii aflate la dosar;
d) copia atestatului de echivalare, după caz;
e) adeverinţă de vechime, din care să reiasă vechimea de 5 ani la data înscrierii la examen, în specialitatea în care a fost încadrat şi a lucrat conform documentelor de studii, indiferent de nivelul acestora, eliberată de unitatea sanitară în care este încadrat candidatul, sau după caz, copie legalizată şi traducere legalizată după documente care atestă exercitarea legală a profesiei in alt stat;
f) copia actelor de schimbare a numelui, după caz;
g) dovada plăţii sumei de participare la examen.
Pe coperta dosarului de înscriere se înscriu: numele şi prenumele candidatului cu iniţiala tatălui, numele purtat anterior (după caz), specializarea în care s-a înscris la examen, numărul de telefon al candidatului.
10.Cuantumul taxei de participare la examen este de 120 lei/participant.
Taxa se va plăti după cum urmează:
- suma de 36 lei, în contul IBAN nr. RO85TREZ7005003XXX000092, CUI - 4266456, Direcţia de Trezorerie a Municipiului Bucureşti (DTMB), beneficiar Ministerul Sănătăţii, str. Cristian Popişteanu nr. 1-3, sectorul 1, Bucureşti, cod 010024;
- suma de 84 lei, în contul RO49UGBI0000362008983RON, Garanti Bank, beneficiar Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR); codul de înregistrare fiscală al OAMGMAMR este 15346984, adresa: Str. Ing. Zablovschi nr.76, Sector 1 Bucureşti, cod poştal 011312.
11.Comisiile locale de examen, în perioada 02-06.12.2013, analizează documentele depuse şi stabilesc pentru fiecare dosar rezultatul „ADMIS" sau „RESPINS".
Lista candidaţilor admişi se afişează la sediile filialelor judeţene si a municipiului Bucureşti ale OAMGMAMR.
Candidaţii au dreptul să conteste rezultatul analizei dosarelor, în termen de 24 de ore de la data afişării. Contestaţia se rezolvă de comisia centrală de examen în timp de 48 de ore de la data expirării termenului de depunere a acestora.
12.Taxa de participare la examen se restituie în următoarele situaţii:
- candidaţilor care se retrag din examen cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de începerea examenului;
- candidaţilor al căror dosar a fost declarat „Respins".
Suma de participare la examen se restituie în termen de 30 de zile de la data solicitării.
13.Testul-grilă de verificare a cunoştinţelor conţine 100 de întrebări şi se desfăşoară pe durata a două ore în locaţia stabilită de preşedintele comisiei locale de examen, cu cel puţin 24 de ore înaintea de începerea probei.
Fiecare întrebare are trei variante de răspuns, din care un singur răspuns este corect.
Fiecare răspuns corect este notat cu un punct.
14.Testul-grilă se desfăşoară simultan în toate judeţele şi municipiul Bucureşti, pe specialităţi, astfel:
-asistenţii medicali generalişti: 12.12.2013, orele 10.00-12.00
-celelalte categorii de candidaţi: 13.12.2013, orele 10.00-12.00
15.Candidaţii au acces în sălile de susţinere a testului grilă între orele 08.30 şi 08.45, pe baza tabelelor aflate la responsabilii de săli şi afişate la intrare şi a actului de identitate (B.I., C.I. sau paşaport), aflat în termen de valabilitate.
Candidaţii sunt aşezaţi în sală în ordine alfabetică, conform tabelului, astfel încât între doi candidaţi să rămână cel puţin un loc liber.
Candidaţii care nu se află în sălile de examen în momentul distribuirii testelor grilă şi a grilelor de răspuns pierd dreptul de participare la examen.
În sălile de examen sunt interzise discuţiile între candidaţi, consultarea oricărui fel de material, copierea şi utilizarea telefoanelor mobile. Candidaţii care încalcă aceste reguli sunt eliminaţi din examen, fapt ce se consemnează în procesul verbal şi se informează operativ preşedintele comisiei locale de examen.
16.În ziua de examen la ora 10.00, se distribuie fiecărui candidat un test grilă şi o grilă de răspuns. Un candidat poate schimba o singură dată grila de răspuns.
Din momentul primirii testelor grilă şi grilelor de răspuns, candidaţii nu pot părăsi sala de examen decât după 30 de minute şi numai după predarea grilei de răspuns. Pentru necesităţi fiziologice candidaţii pot părăsi sala de examen numai însoţiţi de un supraveghetor, iar timpul absenţei din sală nu prelungeşte durata probei pentru candidaţii respectivi.
Pentru completarea datelor de identitate şi a grilelor de răspuns candidaţii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră. Orice altă culoare decât cea albastră este interzisă, fiind considerată semn distinctiv.
17.După expirarea timpului, candidaţii predau responsabilului de sală, pe bază de semnătură, grilele de răspuns şi aşteaptă în sală corectarea grilei. Testul grilă rămâne în posesia candidaţilor, cu excepţia celor care, din orice motiv, părăsesc sala de examen în primele 30 de minute de examen.
18.Corectarea grilelor de răspuns se face de către responsabilul de sală, cu ajutorul grilei de corectură, în prezenţa candidatului şi a încă 2 candidaţi din sala respectivă.
Răspunsurile necompletate pe grila de răspuns se taie cu roşu.
Se suprapune grila de corectură cu grila de răspuns şi se numără întrebările care au răspunsuri corecte. Fiecare întrebare cu răspuns corect se notează cu un punct.
Punctajul final al fiecărei grile de răspuns este egal cu suma întrebărilor cu răspuns corect. Punctajul maxim este de 100 de puncte, corespunzător notei 10.
Pe fiecare grilă de răspuns se trece punctajul final obţinut şi se semnează de candidat şi de cei 2 candidaţi care au asistat la corectare. Candidatul semnează şi în catalogul probei din sala respectivă.
19.Candidaţii pot să conteste rezultatul testului grilă în termen de 24 de ore de la data comunicării punctajului obţinut. Contestaţia se soluţionează de comisia locală de examen, în termen de 48 de ore de la data expirării termenului de depunere a acestora. Contestaţiile cu privire la corectitudinea întrebărilor se transmit comisiei centrale şi se soluţionează în termen de 48 de ore.