Procedurile de practică, pe masa Ministerului Sănătăţii

medical_procedures

   Asistenţii medicali generalişti şi moaşele ar putea lucra după proceduri de practică începând de anul următor. Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România a finalizat setul procedurilor pentru cele două profesii, iar Proiectul va fi transmis Ministerului Sănătăţii, cu propunerea de a deveni document oficial.
    Documentul cuprinde zece capitole, care se referă la procedurile de practică indicate a fi urmate în controlul infecţiilor, pregătirea pacientului pentru recoltarea probelor de laborator, administrarea medicamentelor, terapii vasculare, îngrijirea respiratorie – monitorizare, îngrijirea cardiovasculară, îngrijirea ochilor, nasului, urechii, îngrijirea arsurilor, îngrijirea pediatrică şi îngrijirea geriatrică. De asemenea, la finalul fiecărui subcapitol există o secţiune de Consideraţii speciale, care indică paşii de urmat în situaţii speciale, modalităţi diferite de intervenţie, excepţiile, intervenţiile care necesită o atenţie mai mare etc.
    Cu toate că cele zece capitole descriu amănunţit intervenţiile asistentului medical generalist şi ale moaşei, autorii precizează în introducere că profesioniştii trebuie să ţină cont de context în aplicarea acestora şi că procedurile nu se substituie raţionamentului practicianului: Procedurile sunt elaborate cu scopul de a orienta asistentii medicali generalişti şi moaşele pentru luarea deciziilor în îngrijirea pacienţilor. Deşi procedurile de îngrijire reprezintă o fundamentare a bunei practici medicale bazate pe cele mai recente dovezi disponibile, ele nu intenţionează să înlocuiască raţionamentul practicianului în fiecare caz. Decizia actului de îngrijire este un proces integrativ, care trebuie să ia în considerare circumstanţele individuale şi opţiunea pacientului, precum şi resursele, caracterele specifice şi limitările instituţiilor de practică medicală. Se aşteaptă ca fiecare practician care aplică recomandările în scopul definirii unui plan de îngrijire sau al efectuării unei proceduri particulare să utilizeze propriul raţionament medical, adaptat contextului clinic al pacientului în funcţie de particularităţile acestuia, opţiunile diagnostice şi curative disponibile.
    Autorii Procedurilor de practică pentru asistenţi medicali generalişti şi moaşe precizează, de asemenea, că toate procedurile sunt supuse unui proces de revizuire şi actualizare continuă, iar membrii Ordinului sunt invitaţi să contribuie la îmbunătăţirea şi actualizarea acestora.
    La elaborarea Procedurilor au contribuit peste 100 de asistenţi medicali generalişti şi moaşe, iar activitatea a fost coordonată de Departamentul profesional ştiinţific, Comisia de asistenţi medicali generalişti şi de Comisia de moaşe a OAMGMAMR.
    După ce Ministerul Sănătăţii va aproba Proiectul Ordinului, membrii organizaţiei vor primi broşuri cuprinzînd Procedurile de practică şi bibliografía utilizată.
    Proiectul poate fi citit în acest moment şi pe site-ul Ordinului, la  http://www.oamr.ro/index.php?proiecte2010